Decembre

Suntem foarte ficși în rădăcini,
Nu plecăm nicăieri,
Aici ne este bine,
Rumorile ne țin de cald,
Surate negre cu brațe lungi,
Și ochi fierbinți și tulburi.
Ca un șarpe se unduiește lumea mea,
Pe șoseaua dreaptă dar nedreaptă.
Pe lumină, spre sfinți finiți,
Ne duc toate semnele de circulație.
Ei sunt nu sunt,
Eu sunt nu sunt
Un fiu solar risipitor,
Dar plin de umbre mari rotunde,
Ei știu nu știu.
Dar am fost martori, Măria Ta!
Un păcat pătat cu sine însuși
M-a înghițit cu totul,
Dar înainte de gri apuc să strig,
Din toți rărunchii:
Averea mea nu e a englezilor-americani,
Brrrr... !
Cu mame irlandeze,
Cu mâinile ridicate în semnul literei V!
Bunicul a avut trei capre,
Mărturisesc eu rușinat,
M-am hrănit cu două dintre ele,
Și nu am mai zburat câteva secole.
Atunci au venit povestitorii,
Pe lângă caii lor istoviți,
Ei știu nu știu,
Nu sunt foarte siguri,
Dacă va curge sânge,
Cu pixurile Parker îmi străpung rădăcinile,
Vor să vadă cu ochii lor
Sufletul și - de ce nu? -
Acei saci de cartofi foarte rotunzi,
Foarte egali între ei,
Pe care îi târăște, încovoiat, prin țărănime,
Toma necredinciosul cu corpul lui atletic,
Bine făcut.

Uite! Strălucește firesc zăpada,
Produsă în China pe bani mai puțini,
Și ninsă aici peste capre,
Și oameni ficși,
Cu ocazia onomasticii.