Fața locului

Chiar acolo

Adrian nu a mai avut demult o zi liberă. Nici el nu mai știa de când. Ba da, acum și-aduce aminte, în primăvara trecută, când s-a mutat studioul în strada Berzei. Trei zile la rând au fost toți reporterii și redactorii liberi - nu erau birourile din noul sediu pregătite. Acum este în mașină, merge fără grabă la casa de la țară, în satul Mănăstirea, unde doar fratele lui, Tudor, mai locuiește. Părinții lor s-au dus demult. Tudor are în grijă cele treizeci de hectare de arabil, îi place viața la țară. De fapt, frate-său disprețuiește Bucureștiul - o adunătură de parveniți - și vine foarte rar pe la apartamentul lui din Băneasa. Adunătura asta de parveniți cumpără grâul tău, Tudore! Nu mai trecuse pe la Mănăstirea de ani de zile. Își luase apartamentul din Băneasa, pentru ca era atunci aproape de studiouri, unde lucrează din mulți ani ca reporter. Îi place enorm munca de teren, mereu în alt loc cu echipa, mereu căutând situații fierbinți, să se arunce în mijlocul evenimentelor, cu microfonul în mână. Dar acum era bucuros să savureze cele trei zile libere. Drumul era absolut pustiu, urma pădurea Petrești - partea favorită a traseului. Știa exact ce muzică merge - The Pretenders, I'll Stand By You - pentru că îi era dor de Tudor, pe care urma, în curând, să-l revadă. Ce bucurie! Luă telefonul în mână să o caute prin listele de mp3-uri. Ce an era? 1994 parcă. Mașina lui ieși, în curba ușoară, jumătate de metru - un metru, pe banda cealaltă. Auzi întâi un scrâșnet cumplit de frâne. Când ridică speriat ochii în sus, văzu un Passat argintiu, chiar în fața lui, cum îl evită, derapează, apoi lovește un pilon de pe marginea drumului, apoi se învârte prin aer de vreo două ori și aterizează între doi copaci cu roțile în sus.

Nu a fost el de vină! Passat-ul mergea probabil mult prea repede! În stare de șoc, trase mașina pe dreapta. Nu văzuse cascadorii de-astea decât în filme. Ce știre senzațională ar fi! El nu a fost niciodată primul la scena vreunui accident. ProTV-ul, Antena ajungeau primii pentru că aveau oamenii lor la serviciul de urgență. În secunda în care ar fi sunat la 112, ProTV-ul ar fi fost deja pe drum încoace. Dar Jurcă - operatorul lui - era pe teren, probabil pe la Otopeni, în 15 - 20 de minute ar fi aici și ar avea cele mai tari imagini din toată cariera lui. Se uită peste umăr la Passat-ul răsturnat, la caroseria contorsionată. O roată continua să se învârtă. După un moment de ezitare, luă telefonul, îi trimise lui Jurcă locație de pe Google Maps, apoi îl sună. Omule, vino repede! Ți-am trimis locația, e un Passat făcut praf - răsturnat pe marginea drumului, am anunțat la 112 dar n-a venit încă nimeni. Grăbește-te!! În zece minute te vreau aici! Nu-i mai lăsă timp să reacționeze, să irosească secunde prețioase, închise apelul repede. Privi ceasul și făcu un calcul rapid: Jurcă o să ajungă în cam cincisprezece minute, până vor scoate și vor pune în funcțiune echipamentul mai trec două-trei minute. Ok. În zece minute va suna la 112: Sunt în drum către Mănăstirea, pe București-Târgoviște, în pădurea Petrești - e un Passat răsturnat pe marginea drumului, probabil cu victime.... Se uită din nou scurt în direcția Passat-ului, din unghiul ăsta putea vedea doar partea pasagerului - nu era nimeni - iar șoferul era probabil mort deja. Își imagina deja cadrul, poziția lui, în stânga acelui copac masiv, cu coaja ruptă și urme de vopsea argintie. Era perfect! Jurcă ar avea acel loc, trei metri de la șosea, cu lumina amurgului venind din spate și cu luminile albastre ale ambulanței și poliției mai la dreapta. Trebuia să își compună acea mască - pe jumătate copleșit de grozăvia situației, dar totuși stăpân pe sine, articulând clar fraze încărcate de emoție. Își privi chipul în geamul mașinii lui. Părul era un pic prea aranjat, așa că îl ciufuli până când fu mulțumit de imagine. Desfăcu mai mult eșarfa de la gât și o trase un pic pe o parte. În minte, începu deja să deruleze frazele de început, exagerate, bombastice, de impact.

Își privi ceasul. Era timpul să sune la 112. Bună ziua, vreau să raportez un accident... Rosti toate cuvintele cu emoția pe care ar avea-o un om oarecare - își imagina că are în față prompter-ul. Prompter-ul îl ajuta întotdeauna să se transpună în pielea personajului care trebuia interpretat. Închise. Minutele treceau foarte greu. Începea să se simtă nerăbdător. Să vezi că Jurcă o să întârzie! Îi părea deja rău că sunase atât de repede la 112 - ăștia vin de aici, din Buftea, de la doi pași, își spuse totuși că trebuie să aibă încredere în steaua lui. Voi să îl sune din nou pe Jurcă, puse mâna pe telefon, dar dinspre sud veneau zgomotele încurajatoare ale unui motor diesel, ambalat la maxim. Era și Mirică, erau amândoi. Apoi secunde mai târziu, se ivi mașina poliției. Până când ajunse ambulanța, ei instalaseră camera pe trepied, aproape de Passat-ul răsturnat, în ciuda protestelor rostite fără convingere de o doamnă polițist. Mașina ambulanței intra în cadru exact cât trebuia. Paramedicii trecuseră la treabă, ledul roșu al camerei era aprins. Nu dorea să piardă nici măcar o secundă. Îl văzu întâi pe Mirică cum se schimbă la față. Apoi Jurcă, cu ochii pe ecranul aparatului de filmat, încremenise. Au rămas fără baterie!?! izbucni în sinea lui Adrian. Cu sângele urcându-i-se în cap, se repezi la cameră, să vadă ce este în neregulă cu aparatul. Camera nu era stricată, imaginea pe ecran era cât se poate de clară, lumina cădea foarte bine. Chipul victimei, plin de sânge, era bine centrat. Nu-l recunoscu din prima, pentru că își lăsase barbă. Dintre toți oamenii din lumea asta, era unul singur care l-ar fi făcut să se oprească. Dintre toți oamenii din lumea aceasta, un singur om nu ar fi trebuit să fie acolo. Dar era exact el. Tudor.

Probabil mort.